1 Corinteni 13

Dacă vorbesc în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu am dragoste, sunt aramă sunătoare sau chimval răsunător.

Şi dacă am profeţie şi ştiu toate tainele şi toată ştiinţa şi dacă am toată credinţa încât să mut munţi, dar nu am dragoste, nu sunt nimic.

Şi dacă voi împărţi ca hrană toată averea mea şi dacă-mi voi da trupul, ca să fiu ars, dar nu am dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

Dragostea este îndelung – răbdătoare, plină de bunătate; dragostea nu invidiază; dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă,

nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu este iute la mânie, nu socoteşte răul,

nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul,

suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă toate.

Dragostea nu piere niciodată. Dar, fie profeţii: se vor sfârşi; fie limbi: vor înceta; fie cunoştinţă: va fi desfiinţată.

Deoarece cunoaştem în parte şi profeţim în parte;

dar, când va veni ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va fi desfiinţat.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil; când am devenit bărbat, le-am înlăturat pe cele ale copilului.

Pentru că acum vedem neclar, ca prin geam întunecat, dar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte după cum şi eu am fost cunoscut.

Acum dar rămân aceste trei lucruri: credinţă, speranţă, dragoste, iar dintre acestea, mai mare este dragostea.